Doar să-ţi imaginezi pentru o clipă că te trezeşti într-o dimineaţă şi nu poţi să-ţi mişti picioarele, mîinile s-au nu poţi vedea nimic…
În acele momente, cu siguranţă, nu ai sesiza ce se întîmplă… „E un calvar! de parcă timpul s-a oprit în loc, iar viaţa nu-şi mai urmează cursul”. E teribil! Şi totuşi, e doar o închipuire, ca mai apoi să realizezi că în jurul nostru sînt oameni ce se confruntă cu asemenea situaţii. Noi, fiind sănătoşi, bucurîndu-ne de o stare fizică şi psihică bună, deseori nici nu sesizăm importanţa şi capacitatea de a auzi, de a vorbi şi de a merge. Însă să nu uităm că dacă astăzi omul este sănătos, mîine se poate întîmpla orice.
În acest context, ar fi bine să încetăm a ne gîndi numai la sine şi să ne întoarcem privirea şi la cei din jur. Şi totuşi să încercăm să acceptăm persoanele cu dezabilităţi aşa cum sînt, să-i ajutăm căci au nevoie de sprijin.
Singuri în faţa durerii…
Suferinţa te face puternic şi în unele cazuri speranţa se naşte din suferinţă.
Aşa ca şi în cazul failiei Anton, din localitatea Chetrosu, r-nul Anenii Noi . Viaţa lor s-a schimbat radical după o nefericită întîmplare.
În anul 1998, cei doi fii ai lor au fost accidentaţi grav de un automobil condus de un pliţist. În ziua aceea băieţii se jucau în faţa porţii casei. Petru avea 15 ani. Îl iubea mult pe fratele său de numai 1 an – Alexandru, care fusese înfiat de soţii Anton de cînd era în faşă. Maşina i-a luat pe cei doi fraţi. Sîngele care a curs din corpurile lor a înroşit asfaltul. Din păcate, Alexandru a fost rănit foarte grav, practic trupul lui era zdrobit, iar pentru Petru şansele de viaţă au fost mai mari. Totuşi, nimic nu mai avea să fie normal pentru Alexandru, nici pentru familia Anton.
După un proces verbal dus pînă la exasperare, omul care a condus maşina şi a adus nenorocirea în casa familiei Anton a ieşit basma curată.
Trupul lui Alexandru e plin de cicatrice…totuşi, după ani de zile a reuşit să-şi revină, dar… e un copil cu dezabilităţi. Acum el, merge la şcoală, e politicos, amabil.
În prezent ei îi ajută şi pe alţii care se află în situaţia gravă pe care au avut-o, dar parţial au rezolvat-o. Pentru toate faptele lor nu cer niciodată răsplată. Singura lor dorinţă este ca şi oamenii cărora Dumnezeu le-a hărăzit să fie sănătoşi să-şi aplece, din cînd în cînd, privirea către cei aflaţi în suferinţă. Fiindcă ei nu au nici o vină că sunt aşa….
Există o serie de probleme ce ţin de protecţia drepturilor copiilor cu dezabilităţi. Copiii cu dezabilităţi se bucură în prezent de condiţii mai bune de viaţă în instituţiile de ocrotire, aflate în responsabilitatea Direcţiilor raionale, municipale de Protecţie a Drepturilor Copilului, dar este nevoie să se acorde o atenţie mai mare pentru educaţie, recuperare şi pregătirea lor pentru o viaţă independentă; Copiii cu dezabilităţi din familii sînt lipsiţi de dreptul lor la recuperare, parţial şi datorită lipsei de informare a familiilor cu serviciile specializate în domeniul de care pot beneficia; Accesul dificil la serviciile de recuperare şi şcoli, beneficii.
În scopul reintegrării copiilor şi tinerilor cu dezabilităţi în societate ar fi binevenite, totodată şi necesare în anumite activităţi cum ar fi apărarea intereselor copiilor cu dezabilităţi, ameliorarea bunăstării materiale a copiilor în unele cercuri de instruire, organizarea aspectelor necesare pentru contactare.
Viziunea ar fi: Un centru pentru copii şi tineri cu dezabilităţi trebuie să aibă specialişti calificaţi şi echipament medical necesar pentru recuperare/reabilitare. Sistemul nostru medical duce lipsă de aparataj modern de diagnosticare, iar spitalele nu posedă utilaj pentru a efectua intervenţiile chirurgicale necesare. Este dificilă situaţia acestor copii, precum că supravieţuirea lor este ameninţată de un risc de 10 ori mai mare a acelor copii ce sînt sănătoşi,Şi asta pentru că în Republica Moldova posibilităţile de tratament, de reabilitare şi de integrare socială a copiilor cu handicap sunt limitate. Pe de altă parte, numărul sporit al copiilor cu dezabilităţi se află în strînsă legătură cu lisa unei educaţii sanitare şi de planificare a familiei.
Tot mai frecvente sînt cazurile, în care femeile însărcinate neglijează normele elementare de protejare a viitorului copil şi nu abandonează fumatul, consumul de alcool. Efectul cumulativ al acestor condiţii îl reflectă statisticile din ultimii ani – numărul copiilor cu dezabilităţi a crescut virtiginos, atingînd în anul 2007 cota de 23,6% la 1000 de copii. Asta în timp ce în ţările dezvoltate, rata natalităţii copiilor cu dezabilităţi constituie, în medie, 7 copii din 1000.
Deşi se pare că se întreprind un şir de acţiuni întru îmbunătăţirea situaţiei acestor persoane, mai rămîn probleme, care necesită o rezolvare cît mai grabnică – şcolarizarea , delegarea unor tineri la studii peste hotare, îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi asigurarea cu locuri de muncă.
Persoanele cu dezabilităţi vor să-şi cîştige existenţa pentru un trai decent. În acest context ţin să menţionez, că pe parcursul a 60 de ani, Societatea Orbilor, de exemplu, în pofida timpurilor vitrege, a reuşit să se menţină pe linia de plutire şi chiar să activeze.
Producînd diverse mărfuri, în 1980, organizaţia a obţinut un profit de cca. 7 mil. Ruble. Cu regret, din 1991, în urma reformelor efectuate, majoritatea întreprinderilor s-au închis din lipsa de materie primă şi piaţă de desfacere.
Şi totuşi să încercăm să acceptăm persoanele cu dezabilităţi aşa cum sînt, să-i ajutăm căci au nevoie de sprijin. Fiindcă ei nu au nici o vină că sunt aşa….
Dacă l-ai accepta pe cel slab chiar şi pentru puţina lui putere şi ai folosi obscuritatea aşa cum are ea puţină lumină, atunci n-ar merge totul bine? Asta se numeşte A TE PURTA FIRESC.
